Şi s-au terminat cele patru zile şi trei nopţi de LTS. În tot acest timp nu am dormit mai mult de trei ore pe noapte (doar în prima am apucat să dorm 5 ore). Tema LTSului Iaşi a fost “You’re in the army now.” Ce a însemnat? Flotări şi genoflexiuni pentru cei întârziaţi, împărţirea delegaţilor pe echipe, fiecare cu propriul steag, cântecel şi rollcall, înviorare de dimineaţă, trezit la ora fixa de fun teamul înarmat cu fluiere. Nu ştiu cum se face că în fiecare dimineaţă am alergat până la locul de întrunire ca nu cumva să întârziem şi să primim genoflexiuni. Am fost soldaţi conştiincioşi : ) Aş adăuga şi credincioşi – LTSul a avut loc la o mănăstire din Durău. Din păcate, cred că va fi ultima oară când vor mai primi măicuţele grupuri aşa mari de persoane – nu de alta, dar cum să păstrezi liniştea noaptea!? Mai ales când eşti cu Aiesecul.
Organizarea a fost superbă. Nu am dus lipsă de nimic şi s-a reuşit crearea unei atmosfere extraordinare. De’abia acum pot spune că ştiu cu adevărat ce este Aiesecul, dincolo de traininguri, petreceri şi şansa de a te dezvolta. Aiesecul este în primul rând colectivul. La sfârşitul conferinţei, când “domnul căpitan” Skipper ne-a lăsat câteva clipe să ne gândim la tot ceea ce s-a întâmplat, la ce am învăţat, pe cine am cunoscut şi atunci când a trebuit să ne îmbrăţişăm colegii a fost ceva special. Mi-am dat seama că am reuşit doar in 4 zile să mă apropii de anumite persoane, să ţin la ele, să cunosc persoane care îmi sunt f dragi. În plus, un sugarcube m-a făcut să îmi dea lacrimi. Plus şi hugul de la facilitator şi vorbele pline de încredere de care aveam nevoie. Mulţumesc Cătălina, mulţumesc Adela.
Ce am reţinut din LTS: be fish ( to be spoken about … ), aiesec values and history, dansurile aiesec, to be a part of a team, to care for people, to find my objectives, my strenghts. Într-un cuvânt patru zile intense, care parcă au adunat o lună întreagă în câteva clipe.
Ar fi mult mai multe de spus, dar le păstrez. You know … what happens at LTS stays at LTS.
Urmează NPS. Abia aştept.
3 decembrie, 2008 at 6:59 pm
Intr-adevar, abia la LTS/RTS am aflat noi ce inseamna AIESEC cu adevarat. Care sugarcube te-a fct sa plangi?
)
We love the OC,we do!!