Mă gândesc ce să scriu pentru a o descrie. Aş putea zice cum zâmbeşte, aş putea spune cum reacţionează în diverse momente, ce fel de glume zice, când scoate la iveală ironia şi cuvântul tăios, ce glume interesante face şi ce vise frumoase are.
Sau aş putea spune de ce e pentru mine un om frumos:
Pentru că e un exemplu – a zis o dată “vă urez să apăreţi la un moment dat în lista cuiva cu oameni care au făcut o schimbare”. Cu siguranţă ea este pe lista mea. De mult este acolo
Impărtăşeşte din lucrurile ei de suflet si din amintirile ei
Vede şi vrea să vadă frumosul din lume
Ea are puterea sa facă lumea mai frumoasă
Nu îi este frică să viseze
Este una din cele mai curajoase persoane pe care le cunosc
Este acolo când am nevoie de o gură de aer proaspăt
Este acolo când am nevoie de ceva profund şi ceva simplu în acelaşi timp
Când mă gândesc la ea ştiu că e în regulă să nu ştiu unde o să ajung la un moment dat, ci să îmi pun energia în a fi o persoană cât mai bună şi să fiu deschisă către ceea ce e în jurul meu
Şi mă face să zâmbesc din suflet
Şi după ce mă întâlnesc cu ea simt că lumea chiar e mai bună, nu e doar o percepţie nefondată a mea
Şi ochii ei luminează, parcă are două stele
Şi ştiu că sunt norocoasă că am ocazia să o cunosc
Şi are un nume care i se potriveşte de minune, niciun alt nume nu i s-ar potrivi mai bine: tradus din ebraică = ”graţia favorită”.