imi e frica, sa nu cada avionul, sa nu fie un atac terorist
imi e frica de faptul ca o sa ajung doar singura sa calatoresc cu avionul… hmmm, dimineata eram mai pierduta, mai fricoasa, erau mai multe chestii care mi se pareau foarte importante si grave pentru mine. acum nu mai tin minte ce erau si de ce eram in starea aia ciudata

Acum sunt chiar entuziasmata.
sunt pregatita sa intalnesc un nou grup de oameni – ei sunt oameni, eu sunt om, nu am asteptari de la ei, nu vreau sa ma vada intr-un fel anume. Dar, am asteptarea de la mine sa fiu eu, sa interactionez cu ei, sa fiu mandra de mine ca acum stiu noi persoane

2 zile de deconectare. 2 zile de perspective total diferite.
sunt curioasa cum o sa fiu la intoarcere…
abia astept sa ma vad acolo, sa ma vad la intoarcere.

Şi asta nu sunt eu – paranoică, fricoasă, care trăieşte doar “şocuri”, care nu e în stare să îşi menţină o stare de spirit ridicată. Şi o să demonstrez asta prin a posta un post în momentul în care mă aflu în vremurile mele bune.

În ultimele trei zile am aplicat tot ce am vrut să fac într-un an întreg şi chiar mai mult. Aşa că, mă felicit pentru că:

• îmi amintesc în fiecare dimineaţă obiectivele mele pe termen scurt şi lung – simt o energie mare după ce mă gândesc la ele şi am poftă să fac ce trebuie pentru a le realiza;
• îmi realizez toate taskurile pe care mi le dau singură, unele mai devreme, altele mai târziu, dar le realizez;
• îmi folosesc, în mare, cu cap timpul. Mai este loc de îmbunătăţire – chiar mult, dar practica te perfecţionează;
• îmi amintesc de oamenii frumoşi din viaţa mea şi mă bucur în fiecare zi de un moment alături de ei care merită o fotografie în suflet;
• nu mă pierd în cotidian şi simt că vibrez către tot ceea ce se întâmplă în jurul meu;
• am un moment din zi în care îmi ofer un răsfăţ (câteva pagini dintr-o carte citită într-un parc, ascult o melodie şi o trăiesc în timp ce aud versurile, o plimbare cu căţelul meu frumos, un mini-cadou trimis către o persoană dragă etc);
• încep să mă ocup serios de viaţa mea profesională: am cv-ul la zi, am analizat ce competenţe am, ce îmi face plăcere să fac, ce aş putea face – am câteva direcţii pe care pot să merg, urmează să le experimentez pe toate şi să văd pe ce drum ajung;
• urmează să mă ocup serios de abilităţile de comunicare, tehnici, atitudine, brand personal. Chiar entuziasmată să mă ocup serios de asta, să îmi fac un plan stabil şi să încep aplicarea lui;
• am grijă ce mănânc şi fac sport, unul chiar util, care mă va ajuta în mai mult decât la un singur aspect (aş enumera patru domenii în care mă va ajuta: comunicare, condiţie fizică, abilitatea de concentrare, tehnici de autoapărare).

Şi, în final, mă bucur mult că nu mă păcălesc că trăiesc într-o stare de echilibru şi totul e bine, ci sunt conştientă de cine sunt, ce fac, unde mă aflu, dovadă că îmi caut ancorele de care am nevoie pentru un boost de energie, vise şi acţiune.

Temă pentru mine: identificare concretă a tuturor astfel de ancore.

Aşa că zic la revedere posturile mele majoritar expresioniste şi zic “bine ai venit” – nu ştiu exact cui sau la ce, doar simt o schimbare în aer. Şi una în bine care o să dureze mult şi va contribui la ceva mare.

Da, sunt al naibii de trista.

Da, imi e dor de tine.

Da, imi e dor de noi cei de la inceput.

Da, sunt nervoasa ca nu sunt intr-un anume fel.  Da, sunt nervoasa ca nu esti tu „el”

Da, sunt trista ca ma gandesc, poate esti „el”, si o sa ne intalnim o data, peste ani, si vom fi ce dorim amandoi.

Da, ma ia disperarea cand ma gandesc ca asta nu o sa se intample niciodata si niciodata nu o sa il am pe „el”

Da, citesc randul de mai sus si zic ca sunt copil si prea dramatizez. Si prea cred in povesti frumoase. Si, totusi, daca asta simt? Nu vreau nici lucruri prea profunde, nici lucruri superficiale – atunci ce vreau?

Da, nu am idee ce inseamna nimic din ce am scris mai sus. Funny, cuvintele pe care le zici pur si simplu, dar nu le intelegi semnificatia.

Da, vreau sa gasesc pe acel cineva. Si lucrurile sa fie asa usoare, si simple, si naturale, si fara efort,si de basm.

Da, imi e frica ca toata viata mea o sa o dau in bara si o sa ma autosabotez. Si tot timpul o sa fiu constienta de ce e in jurul meu mult, dar muuuult prea tarziu.

Da, vreau ca totul sa fie usor si sa primesc ce vreau.

Da, ma enerveaza ca viata asta e asa de grea si asa de complicata.

Da, scriu aceste randuri ca sa ma descarc.

Da, imi place ca traiesc toate aceste lucruri si ca totul nu e plat si sigur.

Da, acestea sunt cuvinte pentru mine, din viitor, care o sa citeasca randurile de mai sus si o sa zica cu un zambet intelegator si atotstiutor : „dramele tineretii”.

Pentru mine, de acum, care ma uimesc cu maturitatea asta si cu gandirea rece pe care o pot avea.  E ceva anormal la mine? (nu cred asta cu adevarat, dar tot trebuie sa ma intreb. Poate nici nu sunt matura, doar mi se pare).

Pentru mine, care ii e frica de ce o sa urmeze. Si ii e frica de viitoarele astfel de momente – mai mult sau mai putin identice.

Pentru mine, fata aia care se credea mica si ca nu o sa aiba parte de niciun fel de aventura in viata, ca o sa fie totul banal si plictisitor, dar care acum vrea sa faca de toate, sa aiba toate aventurile posibile si stie ca nimic nu o poate opri (in’afara de ea insasi). Fata care nu e chiar fata, copilul care nu e chiar copil, muntele care nu e chiar munte, omul care nu are nevoie de alti oameni si, totusi, are mare nevoie de oameni.

Da. Ca sa nu fie nu. Comic cand te simti mai puternic atunci cand recunosti cu adevarat ce simti, si nu atunci cand te negi cu desavarsire.

Da, poate parea un text trist si plin de aspecte negative. Totusi, nu e.

Da, din lucrurile negative, ies cele mai pozitive si importante cuvinte.

Cele de care ai nevoie.

Sau aş putea spune de ce e pentru mine un om frumos:

Pentru că e un exemplu – a zis o dată “vă urez să apăreţi la un moment dat în lista cuiva cu oameni care au făcut o schimbare”. Cu siguranţă ea este pe lista mea. De mult este acolo

Impărtăşeşte din lucrurile ei de suflet si din amintirile ei

Vede şi vrea să vadă frumosul din lume

Ea are puterea sa facă lumea mai frumoasă

Nu îi este frică să viseze

Este una din cele mai curajoase persoane pe care le cunosc

Este acolo când am nevoie de o gură de aer proaspăt

Este acolo când am nevoie de ceva profund şi ceva simplu în acelaşi timp

Când mă gândesc la ea ştiu că e în regulă să nu ştiu unde o să ajung la un moment dat, ci să îmi pun energia în a fi o persoană cât mai bună şi să fiu deschisă către ceea ce e în jurul meu

Şi mă face să zâmbesc din suflet

Şi după ce mă întâlnesc cu ea simt că lumea chiar e mai bună, nu e doar o percepţie nefondată a mea

Şi ochii ei luminează, parcă are două stele

Şi ştiu că sunt norocoasă că am ocazia să o cunosc

Şi are un nume care i se potriveşte de minune, niciun alt nume nu i s-ar potrivi mai bine: tradus din ebraică =  ”graţia favorită”.

Doar când ni se întâmplă ceva neobişnuit sau când se termină o anumită etapă ne luăm timpul şi starea de spirit necesară autoanalizei. Aşa păţesc de ceva vreme încoace.

Şi da, ironic, din nou sunt în punctul în care trebuie să spun stop, să mă uit la ce las în spate, ce am dat din mine, ce am primit, ce s-a întâmplat, ce am definit/ redefinit la mine. Poate pentru că se apropie un nou an, poate pentru că visam să se întâmple ceva şi nu mi s-a îndeplinit dorinţa. Poate pentru că simt nevoia să îmi zic că totul va fi bine. Poate pentru că am nevoie de acest moment în care să zic stop.

Să zic stop şi să ştiu cine sunt, ce vreau să fac, unde vreau să fiu, în care să îmi zic că am încredere în mine, în care să fiu mândră de ce am realizat, fără să îmi reproşez că aş fi putut face asta diferit şi asta şi mai diferit. Un stop în care să zâmbesc, în care să îmi zic că pot mai mult şi că îmi voi realiza multe vise. Să zic stop şi să cred în ceva.

Aşadar… STOP. Şi porneşte din nou înainte. Imediat va fi clară şi destinaţia.

Momentul acela în care ştii că totul s-a terminat. Fie munca de 5 luni de zile, fie munca de un an de zile, acel lucru în care ai investit pasiune, energie şi timp a prins conturul final şi nu mai are nevoie de tine. S-a terminat. Ţi-ai jucat rolul. Poate mai bine, poate mai rău. Acum poate ai face lucrurile diferit, ai lua alte decizii, te-ai bucura mai mult de anumite momente. Ai ajuns în momentul în care tragi linie, în care nu poţi da înapoi, în care eşti pus faţă în faţă cu rezultatul tău. Cum te simţi?

Fericit? Trist? Melancolic? Mândru? Încrezător în mai bine? Împlinit? Sigur?

Poate sunt toate la un loc. Un amalgam de emoţii din care nu ştii ce să alegi, nu ştii ce te defineşte, eşti doar acolo, trăieşti momentul şi conştientizezi ce ţi se întâmplă: ai terminat un capitol, începi altul.

Recomand tuturor să meargă cel puţin o dată pe lună la o piesă de teatru, la operetă. Vă garantez că vă veţi simţi din nou copii. În rândul din faţa mea erau două fetiţe de 5 ani cred care exclamau “oau, ce frumos”, “o, contesa” şi la un moment dat chiar cântau cu ea sau dirijau orchestra. Foarte simpatice. Mi-a adus aminte de piesele de teatru la care mergeam când eram mică şi cum mă simţeam atunci, lucruri pe care le uitasem complet.

Un domn foarte ocupat mi-a închis telefonul în nas. Am sunat din nou: “Am sunat mai devreme, dar s-a întrerupt legătura”. Domnul, cu <amabilitate> : “Nu s-a întrerupt, eu am închis. Lăsaţi-mă în pace domnişoară, sunt ocupat, nu am timp de astfel de lucruri”. A doua zi am sunat din nou. A răspuns directoarea. Nici ea nu avea chef de discuţie, dar a fost destul de drăguţă cât să îmi ofere datele necesare.

O altă convorbire s-a încheiat cu o doamnă urându-mi sănătate. : ) Poate suna banal, copilăreşte, dar a fost chiar drăguţ din partea ei să nu închidă telefonul plictisită sau iritată că am întrerupt-o din discuţia cu furnizorii ei şi să îmi ureze asta. În plus, am nevoie de sănătate – de 2 săptămâni nu reuşesc să scap de o răceală sâcâitoare. M-a făcut să mă simt mult mai bine, nu fizic, dar psihic. Ceea ce e la fel de important.

Abia aştept întâlnirile. O să încerc să fiu cât mai degajată, să scot cât mai multe informaţii de la fiecare persoană. Va fi super! : ) Yap. I am happy. Sper să îmi menţin această stare de spirit.

O seara faină tututor!

Au trecut 18 zile fără a scrie măcar un rând, deşi se vrea ca această pagina să fie numită blog. Nu am scris nimic nu din lipsă de evenimente, ci, din contră, de prea multe evenimente. În doar o lună s-au petrecut atât de multe lucruri că nici nu am avut timp de respiro. Mint, nu o lună, ci jumătate de lună. După LTS, am plecat la conferinţa naţională, NPS, plus am avut şi de învăţat pentru parţiale, plus alte activităţi pe departament, plus vizitat oraşul cu Jonathan, trainer chinez şi Adela, colegă facultate/colegă Aiesec/really sweet person.

Vreau să împărtăşesc ceea ce am făcut, dar nu ştiu de unde să încep. Deşi conferinţa a durat doar 4 zile, am trăit cât patru săptămâni. Au fost zile intense, cu traininguri numeroase, în care am întâlnit oameni speciali, cu experienţe deosebite şi cu dorinţa de a da mai departe din ceea ce au realizat. Am descoperit persoane în care m-am regăsit, am descoperit persoane care mi-au devenit un model. În patru zile pot spune că mi-am găsit o parte din încrederea în sine şi, cel mai important, dorinţa de a deveni o persoană mai bună, nu doar pentru societate, ci şi pentru pentru mine însămi: “Be a winner for yourself.“

Cu ce am rămas după NPS: freedom of choice, No one can make you feel inferior without their support, get inspired, learn, challenge your way of doing things, find your vision, find your way, be fish (play, make their day, be there, choose your atitude), sustainopreneurship, double-bagger.

So, NPS rocked!

Un alt lucru cu care am rămas după NPS, a fost sentimentul de multiculturalitate. A fost impresionant să pot vorbi în aceste patru zile cu persoane din diferite părţi ale lumii, din India, Vietnam, Japonia, China, Austria, Anglia, Egipt. Au fost şi persoane din Noua Zeelandă, Polonia, Ucraina şi poate şi din alte ţări, dar nu am apucat să vorbesc cu toate. Oricum, a fost foarte interesant să aflu lucruri inedite despre alte culturi, să iau parte din multiculturalitatea Aiesec. Mai mult, vizitând oraşul Iaşi împreună cu Adela şi Jonathan, tipul din China, şi încercând să îi transmitem informaţii despre noi, românii, despre cultura noastră, am aflat şi eu lucruri noi sau mi-am amintit lucruri uitate. Mi-am dat seama că fac şi eu parte dintr-o societate, dintr-o ţară, fie ea bună sau rea. O ţară despre care spunem multe, dar nu ştim nimic ( De ce 1 decembrie, de ce e azi ziua noastră, avem ce sărbători?). A fost ceva ciudat momentul în care Jonathan ne-a rugat să îi spunem trei lucruri care iubim la Iaşi şi care îl fac diferit de oricare alt oraş. O întrebare deschisă, care m-a făcut să gândesc în profunzime, să mă gândesc de ce îmi place să trăiesc unde trăiesc. M-a făcut să mă opresc din ritmul alert şi să simt. Să simt ceea ce mă încojoară. Aşa am descoperit o nouă latură a Iaşului. O ştiam, dar nu o realizam.

Găseşteţi scopul, află ce vrei să devii. Devino conştient de tine şi de mediul în care trăieşti. Trăieşte, acum sunt cei mai frumoşi ani din viaţa ta. Acum pui bazele a ceea ce vei fi în viitor. Învaţă, experimentează, descoperă-te.

Nu am descoperit aceste lucruri în Aiesec. Aici le-am înţeles.